O familie. Asta cred că este cea mai bună definiție a Școlii Acting Dream Academy.

Am venit la această școală în luna martie. O lună în care multe dintre deciziile pe care le-am luat, mi-au schimbat viața. O lună în care am părăsit proiectele vechi pentru a mă dedica lucrurilor care mă fac fericită. Pentru care am o chemare…

Atunci am descoperit ce înseamnă cu adevărat actoria, intrând în  Școala Acting Dream Academy.
Schimbarea, de fapt, în asta a constat.

Aici am descoperit plăcerea emoției de a fi în fața lor, pe scenă. De a le împărtăși trăirile și emoția, arătându-le povestea. Că pot să fiu eu cea dezbracată de temeri. Că te poți juca fără a exista riscul penibilului. E fascinant să privești emoția în ochii lor… Plăcerea de a le arăta suferința unei despărțiri, tristețea, moartea, sau sentimentul pe care îl ai atunci când te îndrăgostești, când tremuri de emoții, sau ai găsit un cufăr fermecat.

Să te bucuri că îi vezi râzând, sau cu ochii înecați în lacrimi.
De când îi cunosc, mă trezesc în toiul discuției și conștientizez faptul că ochii și urechile lor sunt pe mine. Am descoperit de ce niciodată nu pot sta cu spatele la ei. Oamenii….

Am învățat ce înseamnă puterea gândului. Cum vizualizezi și o spui cu credință. Si  toți vor trăi aceleași emoții împreună cu tine.

Am întâlnit profesori care împărtășesc cu pasiune dragostea pentru teatru și… cântec. Buni pedagogi, dar mai presus de toate, cei mai buni prieteni.  Modele pe care vreau să le urmez. Oameni care lucrează cu sufletul: știu exact cum să ne determine să dezvăluim tot ce avem mai bun în noi.

Actorii au o calitate rară: pot transforma visul în realitate. Acting Dream Academy e un loc bun pentru vise împlinite.

mm
Post Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *