Lucrul cu copiii este poate cea mai grea misiune a unui pedagog, dar și cea mai frumoasă și valoroasă muncă pentru cineva care a ales să formeze copii mici cu suflete mari.
Lucrez cu copii și adolescenți de patru ani. Sunt patru ani în care am învățat…mult. Încă nu pot exprima și estima cât. Știu și văd doar că este…mult. Am învățat reciproc și încă o facem. Majoritari sunt copii care învață în sistemul de stat românesc…
Un sistem de stat care s-a dovedit că îndobitocește, că este îngrozitor de nociv. Le afectează atitudinea și gândirea și poate avea repercursiuni drastice asupra minorilor care se află la început de drum și au nevoie să fie…îndrumați.
Activitatea extrașcolară a unui copil, ar trebui să fie decizia părinților și a copilului și…atât. Copiii care au venit la mine au ales ca activitate extrașcolară…teatrul. De ce? Pentru că este activitatea care îi definește cel mai bine. Este activitatea în care se regăsesc cel mai profund. Și o fac cu multă asumare și seriozitate. Sunt copii care deja au ales ce drum să urmeze în viață, de la o vârstă fragedă. Unii nu descoperă ce le place să facă, poate niciodată. Își aleg meserii fără să cântărească dacă sunt făcuți pentru ele, fără să-și pună problema că au privilegiul de a alege să facă ceva care chiar să-i împlinească…Merg în virtutea inerției pentru că nu au curajul să-și asculte instinctul și…inima.
Cu ce mă “lupt” în toată această armonie bine definită? Cu sistemul de stat… Cunosc cadre didactice extrem de devotate și de implicate în viața copiilor pe care îi îndrumă. Dar…sunt foarte puține.
Din nefericire, cei mai mulți sunt profesori care îi taxează aspru pe acești copii atât de determinați și atât de talentați. Se folosesc apelative…de neimaginat și sunt pândiți, sunt umiliți și luați la ochi de către unii profesori la fiecare pas. Nu știu și nu pot să se bucure pentru ei… Preferă să facă mișto de ei și să-i numească…”actorași”, în loc să fie mândri de ei…
“Stimați” profesorași obtuzi, frustrați și fără inimă, inainte de a mai jigni vreun copil și înainte de a le mai distruge stima de sine, aș vrea să vă comunic următoarele:
Fiecare părinte are dreptul să decidă pentru copilul lui, tu ca profesor ești dator să-i respecți decizia!
La teatru se lucrează muuuult cu un copil în primul rând la…încredere! Voi, prin injuriile pe care le aduceți, nu faceți altceva decât să distrugeți într-o secundă munca mea și a colegilor mei, fără să vă gândiți ce puteți naște în acel copil…
Educația unui copil, nu constă doar în ceea ce face la școală! Educația unui copil nu înseamnă doar teme pentru acasă! Viața este despre…multe alte lucruri, pe care voi, cei atât de obtuzi, frustrați și handicapați emoțional nu le veți înțelege…niciodată!
Cartea Junglei în turneu
Aveți idee cât și cum muncesc acești “actorași”? Cu câtă bucurie muncesc în adevăratul sens al cuvântului? Știți cum li se citește fericirea pe chipuri? Vă dați seama ce distrugeți cu atâta ușurință? Ați avut curiozitatea să-i vedeți pe scenă? Nu, bineințeles… Pentru că voi doar le negați activitatea și…atât. Mai mult nu sunteți capabili să faceți… Aveți mentalitate învechită și…comunistă. Oare așa gândesc englezii sau americanii, sau olandezii sau eu mai știu ce nație din lumea asta care pune accent în primul rând pe cultură?…
Vreți să-i îndobitociți instaurând frica, exact ce se încearcă de atâta amar de vreme cu acest popor…Cultura…la ce ne trebuie…La ce bun?…Ar trebui să luați în calcul că ei sunt o altă generație, o generație care nu va tolera la fel de mult cât am tolerat noi. Nu prea mai are efect teroarea pe care îcearcă unii dintre voi să o instaleze…Comunismul pentru ei, nu înseamnă mare lucru…
“Stimați” profesorași, știți câți copii mi-au venit plângând din cauza jignirilor voastre? Nu…și nici nu vă interesează. Voi loviți agresiv în demnitatea lor, fără să vă gândiți la urmări…
V-ați gândit vreodată că jignindu-i pe ei, îmi jigniți meseria pe care mi-am ales-o? Jigniți toată breasla în definitiv. Aveți habar despre ce este vorba în artă și ce înseamnă ea pentru viitorul unui copil? Aveți idee câtă cultură generală se face culmea…la teatru, cu acești copii? Aveți idee de câte ori am rămas siderată, consternată dându-mi seama că școala nu-i învață nimic? Dându-mi seama că noi “actorașii” trebuie să facem și munca voastră? De ce nu teatru??? Mergeți la teatru vreodată? Știți ce dezvoltă această activitate?…
Eu nu mi-am permis niciodată să jignesc cadre didactice, nu mi-am permis să lovesc în meseria voastră. Voi de ce vă permiteți să faceți acest lucru? Cine vă dă acest drept?
Știți ce i-am sfătuit pe acești copii de fiecare dată când i-am văzut supărați din cauza mitocăniei voastre? Să vă dea “palme” și să vă ofere lecții, învățând atât de bine, încât să vă reducă la…tăcere. Știți ce au făcut? Exact ce i-am sfătuit. Toate rezultatele lor, vorbesc de la sine. Cu toate acestea…nu ați învățat nimic de la ei…ați continuat să-i jigniți până le-ați făcut și părinții să plângă…
Voi, ăștia care vă comportați așa…nu sunteți pedagogi, sunteți niște măscărici și aveți senzația că acționând așa, aveți autoritate absolută în fața unui copil neajutorat. Și sunteți fericiți că vă știu de frică. Halal autoritate… Să vă spun un mic secret…autoritatea și respectul nu se câștigă așa…nici instaurând frica și nici jignind doar pentru că puteți…pentru că vi se cuvine. Pentru că aveți senzația că sunteți cocoțați într-o funcție care vă permite asta…
Acești copii nu vă iubesc nici pe voi și nici materia pe care o predați. Învață doar de…frică. Eu știu că plăcerea pentru o materie o insuflă profesorul, nu vine copilul cu ea de-acasă. El vine cu o bucurie nemărginită și atât. Din păcate această bucurie îi este anihilată…aproape din fașă…Și vă puneți amprenta asupra lor într-un mod total…nociv. La asta ar trebui să reflectați îndelung…
Un copil are nevoie și de recreere, are nevoie să facă ceva care să-i bucure suflețelul, care să-i definească viitorul poate… Unii au ales să se recreeze prin teatru. Ce este greșit în acest lucru?…De ce îi jigniți de câte ori aveți ocazia?… De ce țineți morțiș să fie de nota 10 la o materie care poate nu-i interesează mai mult decât să “scape” onorabil?… De unde atâta orgoliu?…
Am 43 de ani. Am ales asemenea copiilor mei, să am ca activități extrașcolare teatrul, muzica și dansul la vârsta de 9 ani. Mi s-a întâmplat în liceu în clasa a X-a, după atâția ani de muncă, să mă jignescă o profesorașă, să mă umilească, doar pentru că îmi găsisem drumul…pentru că alesesem demult să fac teatru. M-am mutat din acel liceu imediat, fără să gândesc de două ori. Este evident că unele lucruri nu se vor schimba decât după ce acesți frustrați își vor deschide larg ochii…Este evident că unii dintre voi au rămas mult prea în urmă… Nu mai există vindecare pentru aceste specimene periculoase… Este trist că cei mai mulți dintre copiii noștri au încăput pe mâna unora ca voi…
“Stimați” profesorași care nu mai vreți să faceti nimic cu ei la școală pentru că trebuie să-i forțați să vină la pregătire individuală pe niște prețuri de mă ia amețeala, să nu credeți că lucrurile vor rămâne așa pentru totdeauna! Deja suntem mulți care am ales să nu vă mai permitem să ne jigniți copiii. Nu ne mai plângem pe la colțuri, acum chiar luăm atitudine. Nu ne mai facem că nu vedem. Școala trebuie să fie o bucurie continuă, nu o teroare… Și vorbesc despre niște copii care… chiar sunt în banca lor, nu stau să urle la ore sau să jignească vreun profesor. Despre copii care nu au “obrăznicia” de a vă răspunde la jigniri așa cum ar fi normal să facă. Preferă să plângă…
Copiii vă vor respecta doar atunci când veti învăța să-i respectați!
Your email address will not be published. Required fields are marked *