Cartea Junglei – un curaj nebun, o “inconștiență” minunată. Dar frumusețea și magia acestui proiect, au constat exact în aceste lucruri. Să pornești la un asemenea drum cu o armată de copii, este nebunie curată.

Mai întâi a fost Acting Dream Academy, școala de teatru musical apărută din dorința de a construi ceva nou, ceva care să ne reprezinte întru totul. O școală care și-a propus să pregătească adolescenți și copii la nivel de facultate de teatru, pentru ca mai apoi să producă spectacole de gen.

După aproape trei ani de studiu cu acești copii, a urmat organic necesitatea unui proiect pe măsura pregătirii lor. Două luni am stat și am căutat ce spectacol să facem cu ei. Nu a fost deloc ușor să-l găsim, pentru că ne-am dorit să-i implicăm pe toți cei din școală.
La puțin timp de la apariția Acting Dream Academy, pentru că deja aveam o producție a școlii, pentru că vedeam cum cresc și de ce sunt capabili acești copii, s-a născut automat dorința de a avea un teatru independent de musical. El nu a apărut imediat, pentru că nu avea cum, pentru că nu ne place să forțăm lucrurile. A apărut exact atunci când era nevoie de el. Acting Dream Theater a apărut odată cu “Cartea Junglei”.

Ce a urmat din momentul acela, este una din cele mai frumoase experiențe care ni se putea întâmpla în viață. Sunt trăiri care trebuie  simțite pe propria piele. Am trecut prin toate sentimentele posibile. De la deznădejde, la euforie. Ne-am bucurat în toată perioada aceasta de fiecare moment în parte, oricât de greu sau de ușor a fost.

Un spectacol născut din nevoia de schimbare, dintr-o dorință nebună a doi oameni care caută tot timpul noutatea, a prins contur de la o zi la alta. Iar când ni s-au alăturat toți ceilalți care au avut încredere în noi și în proiect, am simțit că primim aripi în plus. Deși titlul pe care l-am ales nu este deloc unul nou, felul în care am ales să-l redescoperim este neașteptat și asta îl face unic.

Când dăruiești iubire și faci totul din iubire, lucrurile nu au cum să nu se schimbe, iar oamenii dedicați nu au cum să nu apară.
Acest proiect nu avea cum să existe nici măcar fără un singur om din echipa de azi.

mm
Post Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *