Să visezi, să crezi, să fii susținut, să vrei să evoluezi până în cele mai profunde locuri ale ființei tale… Sunt doar câteva din cuvintele cheie după care m-am ghidat în viață de cele mai multe ori.
Să visezi cu ochii deschiși… poate să pară cea mai mare prostioară pe care ați auzit-o vreodată. Depinde din ce perspectivă privești problema. Depinde de cât de mult îți dorești să faci ceva, să creezi ceva solid, de durată, să creezi ceva cu un impact emoțional puternic.
Aș vrea să vă spun pe scurt povestea mea, povestea școlii de teatru pe care am construit-o. Totul a început de la o idee timidă acum ceva timp. Și cum viața îți așterne în față drumul atunci când vrei ceva cu adevărat, așa s-a întâmplat și cu mine. Am “îndrăznit” să vreau ceva din ce în ce mai mult. Nu aveam curaj, mi se părea “prea multă bătaie de cap”, știam despre mine că nu am suficientă răbdare cu copiii. Nici cu copilul meu nu prea aveam răbdare. În schimb, am știut dintotdeauna că în mine zace ascuns un pedagog bun, devotat, pasionat căruia îi place să lucreze la detalii, căruia îi place provocarea.
Pentru ca tot ce ni se întâmplă în viață se întâmplă cu un anumit scop, am avut șansa ca la un moment dat, să mi se facă o invitație undeva la o școală de canto, să predau cursuri de actorie, interpretare muzicală.
Deși nu prea știam cum voi structura acest curs, am îmbrățișat cu mare curaj și bucurie ideea și am pornit la treabă. Aveam în cap niște idei generale pe care îmi doream să le dezvolt, dar nu știam foarte bine cum. Aveam nevoie să văd subiecții, să îmi dau seama de necesitățile fiecăruia în parte, de ce atuuri deținea fiecare. Tot ce știam la momentul acela, era că aveam încredere în mine că pot să fac. În fine, a început un proces de căutare și descoperire fantastic. Rezultatele nu încetau să apară și mi-am dat seama că metoda funcționează, iar viața mea începea să capete un alt sens. Mi-am mai dat seama de un lucru esențial: că am răbdare cu copiii. Mai mult de-atât, mi-am dat seama cât de mult îmi place să lucrez cu ei.
În foarte scurt timp am ajuns să ne apropiem foarte mult unii de ceilalți, am ajuns realmente să am sentimente sincere pentru acești copii. Pentru că ideea unei școli de teatru musical era un gând pe care îl aveam cu mult înainte de a începe cursurile de interpretare, am înțeles că a venit momentul oportun să pun în practică acest lucru. Ceea ce mi-a întărit această idee, a fost imboldul părinților care m-au încurajat. Atunci a fost momentul în care eu am spus: da, asta voi face. Așa că am început să mă gândesc la nume, logo etc… sa o pot deschide în toamnă, când începea școala. Am avut noroc de prieteni care au crezut în acest proiect. Au urmat întâlniri, discuții nenumărate și am găsit și nume, și logo. M-au ajutat cu tot ce au putut, inclusiv cu site-ul pe care îl avem azi.
Mi-am dat seama, lucrând și învățând odată cu ei, că pot să fac mult mai multe lucruri. Au venit adulți la școală care aveau diverse probleme: fie de dicție, fie de exprimare în public, fie de expunere, de încredere și multe temeri pe care nu știau să și le înfrunte. Au făcut progrese fantastice, au înțeles ce înseamnă implicare emoțională, ce înseamnă să faci totul cu încredere, asumare și curaj, ce înseamnă naturalețe și autenticitate, au înteles de fapt acest limbaj unic și profund al teatrului. Au mai înțeles de asemenea, cât de important și fragil este suflețelul. Și că fără suflet nu poți să faci mai nimic în viață. Sunt oameni speciali, deschiși la nou fără de care nu aș putea să fac ceea ce fac astăzi. Oameni care s-au schimbat radical, copii care au alte repere emoționale. Și eu m-am schimbat radical! Relația pe care o am astăzi cu David, băiețelul meu, este cu totul și cu totul alta.
Pot să spun astăzi că mi-am descoperit cea de-a doua vocație. Încrederea pe care am avut-o atunci în mine mi-a schimbat destinul. Mie mi s-a schimbat destinul, iar eu am schimbat destine la rândul meu.
Îmi dau seama că sunt un om norocos. Sunt înconjurată în fiecare zi de oameni speciali, frumoși, sensibili, dedicați care mă împlinesc într-un mod greu de explicat… Ce simt seara când ajung acasă după o zi grea când de multe ori nu mai am glas, este imposibil de spus în cuvinte. Stau de vorba cu soțul meu despre acești oameni până târziu în noapte și tot nu mă satur. Ne gândim în permanență cum să facem să-i ajutăm, la ce nevoi au, ce exerciții să mai facem cu ei, la spectacolul pe care urmează să-l facem cu copiii… Este o preocupare permanentă care îmi place la nebunie, fără de care nu aș putea să mai trăiesc. Pentru că tot timpul trebuie să ai inspirație, să-i motivezi, să le oferi argumente pentru ceea ce ii pui să facă.
Și îmi dau seama pe zi ce trece, că ne punem amprenta asupra acestor copii, asupra evoluției lor intelectuale, că vom avea o legătură sufletească toată viața… Ce aș putea să-mi doresc mai mult?
Cu toată generozitatea de care sunt capabilă, le dau acestor oameni în fiecare zi toată energia mea, toată pasiunea mea pentru meseria pe care o am, tot devotamentul meu, tot ce cunosc despre teatru și îi învăț că așa trebuie și ei să ofere, indiferent de ceea ce vor face sau fac deja în viață. Nu știu să fiu altfel și nici nu-mi doresc să mă schimb.
Și pentru că un “Mulțumesc” spus la timp face cât o mie de cuvinte, voi spune așa:
Mulțumesc ție Edi, soțul meu pentru toată implicarea, înțelegerea și dăruirea de care dai dovadă în fiecare zi pentru formarea acestor copii!
Mulțumesc prietenul, îndrumătorul meu Bogdan, pentru încrederea și susținerea pe care le-ai avut de la bun început în acest proiect, pentru conceptul de prezentare online al școlii care ți se datorează în cea mai mare măsură!
Mulțumesc prietenilor mei actori/regizori Monica Davidescu, Felicia Dalu, Claudia Maru Hanghiuc, Mihaela Bețiu si Andi Vasluianu că ați răspuns invitației de a face parte din echipă fără să stați pe gânduri! Avem multe lucruri frumoase de făcut împreună!
Schimbarea, încrederea, curajul… toate sunt în tine! Și ție ți se poate întâmpla! Ai încredere în tine! Fă-ți din pasiune o meserie!
Your email address will not be published. Required fields are marked *